A fost inaugurat podul suspendat de peste Dunăre de la Brăila

0
103

Podul peste Dunăre de la Brăila, a fost inaugurat joi, 6 iulie 2023, cu mult fast, în prezența conducerii de stat a României. Prezent la festivitate, Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că podul ”este, cu certitudine, una dintre cele mai ambițioase inițiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internațională de referință și cu tehnologie de ultimă generație”. Pentru ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ”este un pod al speranţei, un pod al unirii, al speranţelor pe care și le-au pus românii în această lucrare de infrastructură unică în România şi în sud estul Europei”. Premierul Marcel Ciolacu a scos în evidență faptul că podul ”este o legătură esențială între sud-estul României și Tulcea, respectiv Delta Dunării, ceea ce va crește considerabil numărul turiștilor care pot ajunge acum cu ajutorul acestui pod, fără a mai apela la varianta bacului, dar este și un prim pilon la un proiect fundamental al statului român, acela de a fi un actor-cheie în procesul de reconstrucție a Ucrainei”. Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat joi că pe podul de la Brăila va exista restricție de viteză de 80 de kilometri la oră. Noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulația pe podul de la Brăila va fi suspendată. În weekend-uri și sărbători legale (chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii), circulația rutieră va fi deschisă, precizează Infotrafic.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here