A murit Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova

0
89

Mircea Snegur s-a stins din viață, miercuri, 13 septembrie, la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut de către fostul ministru moldovean al Economiei, Constantin Tampiza, potrivit TV8.md. „La 13 septembrie, la ora 23.30 Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți”, a scris Constantin Tampiza. Mircea Snegur a deținut mandatul de președinte al Republicii Moldova în perioada anilor 1990-1996 și este unul dintre liderii mișcării de eliberare și renaștere națională. A fost principalul susținător al proiectului de lege care prevedea conferirea limbii române a statutului de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor. Mircea Snegur a susținut proclamarea suveranității, obținerea independenței Republicii Moldova și a contribuit la recunoașterea tânărului stat de către Occident. A deținut funcția de președinte al Republicii Moldova de la 3 septembrie 1990, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui Petru Lucinschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here