Sportiva Maria Leca, în vârstă de 12 ani, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Tecuci, a devenit campioană națională a României la atletism, la proba de aruncarea discului de 0,750 de grame, categoria Copii 2. Maria Leca a urcat pe podiumul competiției naționale și la aruncarea greutății de 2 kg, unde a obținut medalia de bronz. Tot o medalie de bronz a obținut și sportivul tecucean Răzvan Făinărea, tot în vârstă de 12 ani și tot la categoria Copii 2. Răzvan a urcat pe a treia treaptă a podiumului la proba de alergare pe distanța de 80 de metri plat. Ambii sportivi ai CSȘ Tecuci sunt antrenați de prof. Titu Irinel Coman. Etapa finală a Campionatului Național de Atletism, Copii 1 și 2, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la București, pe stadionul ”Iolanda Balaș Soter”.
Acasă Principala Aur și bronz pentru sportivii tecuceni în finala Campionatelor Naționale de Atletism