Bărbat de 78 de ani împușcat de polițiști

0
39

Un bărbat de 78 de ani, din județul Galați, a fost împușcat de polițiști. Bătrânul aflat în stare de ebrietate i-a atacat pe polițiștii cu un cuțit și i-a amenințat cu moartea, relatează cotidianul ”Adevărul”. Potrivit IPJ Galați, incidentul a avut loc sâmbătă seara în localitatea Chiraftei de lângă orașul Târgu Bujor. Poliția a fost sesizată, prin apel la 112, de o femeie de 60 de ani, că o vecină este amenințată cu moartea de către socrul său. Polițiștii ajunși la fața locului au fost întâmpinați de bărbatul în vârstă care, beat fiind, a început să-i amenințe cu cuțitul. Conform comunicatului transmis de IPJ Galați, bărbatul a fost somat să înceteze acțiunile violente, însă pentru că nu s-a conformat, polițiștii au folosit mai întâi spray lacrimogen. Bărbatul s-a repezit însă cu cuțitul asupra unui polițist, moment în care colegul acestuia a tras 6 focuri de armă la picioarele bărbatului. Unul dintre gloanțe l-a nimerit în femurul piciorului drept, iar omul a căzut la pământ. A fost solicitată intervenția unui echipaj de ambulanță, care l-a transportat de urgență la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru infracțiunea de amenințare și au informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cu privire la infracțiunile constatate precum și în privința utilizării armei de foc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here