Primarul Tecuciului, Lucian Costin, afirma intr-un comunicat de presa, că “PSD și falșii independenți din U.I.P.T. au înțeles să se răzbune astfel pe tecuceni, pentru că au pierdut alegerile locale”. Intr-un comunicat de presa al Primariei Tecuci se precizeaza, citam: ”…fosta administrație PSD a anunțat în Jurnalul Uniunii Europene, pe 25 mai 2020, intenția de a atribuire a serviciilor de transport public. În conformitate cu prevederile Regulamentului Uniunii Europene nr. 1370/2007, autoritatea contractantă nu poate atribui un contract de servicii publice decât după un an de la momentul anunțului, adică nu mai devreme de 26 mai 2021. Cum contractele furnizorilor de servicii de transport local expirau, am convocat o ședință a Consiliului Local Tecuci, de îndată, pentru a prelungi contractele, urmând ca, până pe 26 mai, să luăm o decizie privind noul operator. PSD și Uniunea Independentă pentru Tecuci au refuzat să se prezinte în ședințele de comisie și au boicotat ședința de consiliu local. Fără cvorum, ședința nu a putut avea loc, astfel că, nu mai avem transport public în Tecuci. Acești oameni inconștienți cred că se răzbună pe mine, că am câștigat alegerile, dar, de fapt, îi condamnă pe tecuceni! Cine a mai pomenit așa ceva, într-o țară membră a Uniunii Europene, să nu ții seama de nevoile minime ale unei comunități? Este o meschinărie de neimaginat și care sigur nu va rămâne fără urmări!”, spune Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci. Edilul mai precizeaza că aceeași membri ai PSD și ai formațiunii locale Uniunea Independentă pentru Tecuci, condusă de un alt competitor în alegerile locale, s-au opus și altor proiecte importante pentru comunitate: modernizarea unei grădinițe, alocarea de fonduri pentru realizarea studiilor necesare proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană sau pentru iluminatul public de sărbători. ”Ei își imaginează că asta este soluția, că mă pedepsesc pe mine, dar nu mă las! Analizăm o variantă de urgență, de alocare a serviciului public de transport, până în iunie, unui alt operator, dacă nu se pot prelungi contractele actuale. Singurul lucru care mă interesează este ca tecucenii să nu sufere. Cât despre incompetența și răutatea tandemului PSD – UIPT, oamenii cred că s-au lămurit deja, că de asta nici nu i-au mai votat!”, spune Lucian Costin. Consilierii PSD si UIPT absenti la sedinta, si-au motivat gestul printr-o postare a liderului lor, Claudiu Gavril, pe pagina de socializare, in care afirma ca prelungirea licentelor de transport nu ar avea baza legala si ca doresc, din motive economice, ca serviciul de transport sa treaca la Compania de Utilitati Publice. Ei au initiat in acest sens un proiect de hotarare.