Creștinii ortodocși îl sărbătoresc joi, 26 octombrie, pe Sf. Dumitru, Izvorâtorul de mir

0
147

 

După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima, dar și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei. Conform superstițiilor pastorale, ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii. În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se aprinde focul lui Sumedru. Conform tradițiilor, în unele zone din țară, se aprinde o roată din paie și este lăsată să se rostogolească la vale. Rolul acestui foc este acela de a le oferi căldură morților și de a feri gospodăria de fiarele sălbatice și de boli. Tăciunii stinși erau aruncați în livadă și grădini pentru a da putere pământului să rodească. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culcă o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră. Un alt mod de a află cum va fi iarnă, este urmărirea mersului oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dimitrie. Peste 330.000 de români îți serbează onomastica pe 26 octombrie. Cei mai mulți se numesc Dumitru, dar sunt sărbătoriși și cei care poartă numele de Dimitri, Mitică, Mitrache, Dimitrică, Mitu, Dima, Dumitrica, Dumitra, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Demetra, Dumitrița, Dumitrana, Mita, Mița, Dumitrina și Mimi. Cei mai mulți sărbătoriți ai zilei sunt bărbați, aproape 288.000, femeile care sunt sărbătorite în această zi fiind mult mai puține, aproape 44.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here