Tragedie fără margini în satul Talpigi, comuna Ghidigeni. O fetiţă de doar un an şi jumătate şi-a pierdut viaţa după ce unchiul său a lovit-o cu autoutilitara. Bărbatul nu a văzut copila care se juca in spatele masinii şi a pornit de pe loc. Fetiţa de doar un şi jumătate a fost grav lovită cu roata din dreapta-spate. Mai multe echipaje medicale de la SMURD, ambulanţă, dar şi elicopterul SMURD, au intervenit la locul accidentului. În ciuda eforturilor medicilor, fetiţa nu a mai putut fi salvată. Leziunile suferite erau incompatibile cu viaţa. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.