Fostul primar Daniel Tuchel scapă din nou de închisoare!

0
171

Fostul primar al Tecuciului, Daniel Tuchel, a mai scăpat de o condamnare la închisoare. Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au constatat că faptele s-au prescris. Asta după ce dosarul a fost plimbat peste 8 ani de zile prin sertarele procurorilor şi judecătorilor gălăţeni. Tuchel a fost trimis în judecată împreună cu fosta arhitectă-şefă a oraşului,  sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi încălcarea legii lucrărilor de construcții. Dosarul a fost disjuns dintr-un alt dosar penal deschis în 2018, și au fost acordate numeroase termene de judecată înainte ca, finalmente, judecătorii să constate că a intervenit prescripția. Daniel Ţuchel și fosta arhitectă-șefă, Constanța Aurora Chițu, se judecă în prezent la Judecătoria Brăila cu Primăria Tecuci și Direcția Județeană pentru Cultură Galați. Cele două instituţii urmează să precizeze daunele pe care le solicită de la Tuchel şi Chiţu în contul prejudiciului cauzat clădirii istorice de lângă Primăria Tecuci, fostul liceu de fete “Tache şi Elena Anastasiu”. Fostul primar a dorit să-şi amenajeze acolo un birou de lux şi împreună cu fosta arhitecta-şefă au dispus efectuarea de modificări în interior fără avizul Ministerului Culturii. Potrivit procurorilor, cei doi au dispus montarea de tavane false, modificări la pereţi şi la coloanele exterioare ale clădirii, înlocuirea geamurilor de lemn cu geamuri tip termopan, instalarea de vitralii și a pardoselii flotante. Pentru toate aceste lucrări nu a existat autorizaţie de construire, aşa cum era obligatoriu în cazul imobilelor declarate monument istoric. În tot acest timp, parcă în bătaie de joc faţă de sărăcia care cutremură Tecuciul, Tuchel şi-a finalizat construcţia unei reşedinţe de lux pe strada Elena Doamna, nu departe de Asistenţa Socială.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here