Fostul prorector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Dragoş Alexandru Opreanu, a fost arestat prntru 30 de zile, în cazul fraudei cu taxe judiciare de timbru, neregului descoperite de Corpul de Control de la Ministerul Educaţiei, notează “Adevărul de Galaţi”. Fostul prorector este acuzat că şi-a însuşit suma de 270.726,50 lei. El ar fi falsificat chitanţele de plată a unor taxe judiciare de timbru pe care pe care le-ar fi plătit pentru Universitate, în cadrul proceselor pe care instituţia le are pe rolul instanţelor. Pentru scoaterea sumelor de bani din casieria unităţii, Opreanu a folosit 6 persoane pe care le avea în subordine. Conform O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instituţia de învăţământ, fiind o instituţie publică, nu plăteşte decât în mod excepţional taxe judiciare de timbru. În acest caz, faptele fostului prorector au fost încadrate la delapidare în formă continuată.