Bărbatul se numește Alexandru Dumitru, are 43 de ani, și este din comuna Sineşti, județul Iași. Acesta a spus familiei, anul trecut, că pleacă la muncă în judetul Galaţi, la Matca. Ieșeanul nu a mai revenit la familie și nici nu mai dat vreun semn de viață. Polițiștii au transmis următoarele semnalmente: înălţime 1,68 m, circa 65 kg greutate, ochi căprui, păr negru, faţă ovală. Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.