In doar doua saptamani, 14000 de porci au fost ucisi de autoritati in judetul Galati

0
620

Peste 14.000 de porci au fost uciși, în ultimele două săptămâni, în județul Galați. Suinele provin din două ferme din Liești, respectiv Pechea, și au fost sacrificate după ce autoritățile au primit confirmarea de infectare cu pestă porcină. Prima confirmare a ajuns la autorități în data de 2 august, fiind vorba despre ferma de la Liești. A fost convocat imediat Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență și s-a decis eutanasierea tuturor porcilor din respectiva fermă. Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit ulterior și pentru ferma de la Pechea, acolo unde erau crescuți aproximativ 2.000 de porci. Și acești au fost uciși şi îngropați. Autoritățile încearcă acum să stabilească sursele de infectare, mai ales că între cele două ferme nu există nicio legătură, fiind situate la aproximativ 30 de kilometri una de cealaltă. Prin uciderea celor aproximativ 14.000 de suine, numărul total al porcilor din fermele aflate pe raza județului Galați s-a înjumătățit. Conform datelor, pe raza județului sunt ”șase ferme care se ocupă de creșterea porcilor, dar și o fermă de tip A (n.r. – ferma mică, cu aproximativ 100 de porci). În total, în cele șapte exploatații comerciale erau 27.000 de suine. Practic, după uciderea porcilor din cele două ferme, numărul suinelor s-a înjumătățit”, a adăugat dr. Vasile Ștefan. După finalizarea anchetei epidemiologice, o comisie constituită prin ordinul Prefectului va face și evaluarea pagubelor, în vederea accesării despăgubirii de către cei doi fermieri afectați de pesta porcină africană. Cele două focare vin după mai multe luni în care în județul nostru nu au mai fost probleme din cauza acestui virus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here