Incendiu devastator la Matca

0
921

Un incendiu violent izbucnit ieri la Matca a fost stins de pompierii tecuceni. Echipajele Secției de Pompieri Tecuci au reușit să salveze două case. Când au ajuns la locul intervenției, flăcările se manifestau la acoperișul gospodăriei, iar focul era extins către anexe şi solarii. Cele trei echipaje de pompieri au lichidat operativ incendiul în limitele găsite, astfel încât focul nu s-a extins la cele două case învecinate. Cu toate acestea, pagubele suferite au fost destul de mari. Bilanțul incendiului arată că au ars trei camere ale unei locuințe pe o suprafață de 40 mp, precum și mobilierul din interior, trei solarii pe o suprafață de aproximativ 260 mp și două anexe gospodărești pe o suprafață de 35 mp, împreună cu un porumbar conținând patru tone porumb. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit, cauzat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată. Lemnul uscat a favorizat extinderea de la anexe către tot acoperișul locuinței distruse, se arată în comunicatul ISU Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here