Închisoare pentru cadrele universitare de la Galați care scoteau stomatologi contra șpagă

0
36

Cadrele didactice universitare care luau câte 2.000 de euro de la fiecare rezident ca să le „faciliteze” promovarea examenului de medic specialist au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Galați la diferite pedepse cu închisoarea.

Dorina Cerasella Şincar, medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare și 22.000 de lei amendă penală pentru trafic de influenţă, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. 

Gina Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, a primit un an şi 11 luni închisoare cu executare şi 8.000 lei amendă penală pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității.

Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, a fost condamnată la un an și 6 luni de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă.

Tribunalul Galați îi condamnase anterior pe medici la aceleași pedepse, dar cu suspendarea executării sub supraveghere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here