Povestea unei jandarmeriţe de la Galaţi care are origini chinezeşti a fost publicată de cotidianul “Adevărul”, după ce a apărut pe pagina de facebook a Jandarmeriei Române. Cristina Tudorache s-a născut în urmă cu 25 de ani din părinți chinezi, dar a fost adoptată încă de la naștere de o familie de români. În prezent, femeia lucrează la Jandarmeria Galați. Părinții biologici locuiesc în China, dar în urmă cu 25 de ani, când s-a născut Cristina, se aflau în România, mai exact în Galați, pentru a pune bazele unei afaceri. Ei au dat copilul spre înfiere familiei de români. Cristina povesteşte că a visat de mică să fie cadru militar, să îmbrace uniforma militară, iar în urmă cu aproape doi ani, Cristina a devenit jandarm. În prezent, lucrează la Jandarmeria Galați, unde spune că „a fost primită cu deschidere, colegii oferindu-i tot sprijinul încă de la început”. „Pentru mine, portul uniformei militare reprezintă un mod de viață. Pe viitor, îmi doresc să particip la misiuni internaționale, iar prin asta să demonstrez devotamentul față de țara care m-a adoptat și în care mă simt acasă: România”, spune Cristina. Deși nu a ajuns până acum în țara natală, China, Cristina spune că se simte legată de cultura asiatică și, mai ales, de gastronomie. Îi place mâncarea chinezească pe care o și gătește cu mare plăcere pentru întreaga familie.