Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a anunţat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitaţia pentru executarea lucrărilor din proiectul de reducere a riscului la inundații în municipiul Tecuci. Obiectivul este finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populației, a bunurilor materiale și a obiectivelor social-economice, în vederea asigurării funcționării în siguranță a lucrărilor hidrotehnice propuse. Proiectul integrează lucrări de protecție împotriva inundațiilor (lucrări de recalibrare de albie, de retenție a apei, de reabilitare/retehnologizare a stațiilor de pompare) în bazinul hidrografic al râului Tecucel, din zona municipiului Tecuci. Valoarea totală estimată, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție, este de peste 139 milioane de lei, exclusiv TVA, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost fixat pentru data de 21 aprilie 2023.