După 8 ani petrecuţi în eşaloanele inferioare, Oţelul, echipa fanion a oraşului Galaţi, cu Dorinel Munteanu la cârmă, promovează în Superligă. În ultima etapă a play-off-ului Ligii a 2-a la fotbal dintre SC Oţelul şi Unirea Dej, gălățenii s-au impus cu 1 – 0. Gorovei a marcat din lovitură de la 11 m, după ce un jucător de la Unirea Dej a fost lovit în mână de şutul lui Maxim. După fluierul de final, spectatorii au invadat gazonul aşa cum s-a întâmplat şi pe 15 mai 2011 când Oţelul a cucerit titlul de campioană a României. „Dacă ţineţi minte, acum doi ani am spus că vreau să aduc această echipă în prima ligă. Mulţi nu au crezut, dar a fost foarte multă muncă în spatele acestei reuşite. Este un succes pe care îl dedicăm tuturor gălăţenilor, este o victorie a întregului oraş. Oamenii s-au obişnuit cu stilul nostru de joc, cu interviurile mele ori cu micile certuri pe care le-am mai avut. Important este că reuşim acum să ne bucurăm împreună de promovare. N-a fost uşor, dar vă asigur că drumul acestei echipe va continua să fie la fel de bun. Iar în anul viitor aş vrea să ne auzim la interviuri când vom fi în faza de play-off a Superligii. Este treaba mea ce strategie voi adopta, dar veţi vedea că la Galaţi se pot face lucruri frumoase în continuare”, a declarat la finalul meciului, antrenorul Dorinel Munteanu.