Pensiile vor fi plătite, în perioada imediat următoare, pe 2 decembrie și 3 ianuarie

0
223

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a anunţat public data la care va începe plata pensiilor pe luna decembrie 2022 și ianuarie 2023. Oficialul a precizat că, în conformitate cu convenția încheiată între Casa Naţională de Pensii şi Compania Naţională de Poştă, termenul de livrare a pensiilor la domiciliu este data de 1 ale fiecărei luni. ”1 fiind zi nelucrătoare, exact cu data de 2, deja pensiile vor fi achitate către beneficiarii noştri, pensionarii. Chiar am avut o discuţie cu domnul director general al Companiei Naţionale care m-a asigurat că totul este în regulă şi începând cu data de 2 decembrie pensile vor fi achitate. Pentru pensionarii care au optat ca modalitate de plată prin cont bancar, pensile vor fi în conturi în jur de 12-13 ale lunii”, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, joi, la Antena 3 CNN. Pensiile românilor vor creşte de la 1 ianuarie 2023. La fel ca în luna decembrie, la început de ianuarie vor fi două zile libere pentru bugetari, iar pensiile vor fi virate în conturi după 3 ianuarie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here