Toti prescolarii merg de azi la gradinita si toti elevii tecuceni se prezinta de astazi la scoala. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat vineri scenariile de funcţionare, începând cu ziua de luni, 8 februarie, pentru unităţile de învăţământ existente la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Galaţi. Conform Hotărârii adoptate, în scenariul galben vor funcţiona toate unităţile de învăţământ din localităţile Galaţi şi Tg Bujor, precum şi din comunele: Bălăbăneşti, Băneasa, Cavadineşti, Folteşti, Frumuşiţa, Iveşti, Piscu, Rediu, Slobozia Conachi, Şendreni, Tuluceşti, Vânători. Acest scenariu prevede prezența fizică în clase a copiilor la grădiniță, a celor din ciclul primar și a elevilor din clasele terminale: a VIII-a, a XII-a și a XIII-a. Ceilalţi elevi vor desfăşura cursurile online. În scenariul roşu se află toate unităţile de învăţământ din comuna Vârlezi. În acest caz, toţi elevii vor desfăşura cursurile online. În municipiul Tecuci şi în celelalte localităţi din judeţul Galaţi, care nu au fost menţionate, cursurile unităţilor de învăţământ se vor desfăşura după scenariul verde. Asta înseamnă că elevii vor fi prezenţi fizic în clase. În funcţie de evoluţia răspândirii coronavirusului, scenariile pot suferi modificări.