Primarul din Buciumeni a fost trimis in judecata

0
575

Locuitorii din comuna Buciumeni ar putea ramane in scurt timp fara primar. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a făcut public faptul că primarul comunei Buciumeni, Nastasa Petrache a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată. Procurorii sustin că, în perioada 2013-2015, Năstasă Petrache, în calitate de primar al comunei Buciumeni, a încheiat trei contracte de deszăpezire cu o întreprindere individuală reprezentată de soțul nepoatei sale. Edilul ar fi generat astfel un folos patrimonial în valoare totală de 95.157,04 lei pentru respectivul agent economic. Primarul din Buciumeni mai este acuzat ca în cursul anului 2016 a semnat mai multe documente, prin care si-a angajat nepoata în funcția de consilier la primarie, ca mai apoi sa o promoveze pe o funcție superioară, generând pentru aceasta un folos patrimonial, reprezentat de salariul încasat în funcțiile ocupate. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Tecuci, care urmeaza sa se pronunte in aceasta cauza, pana atunci primarul bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here