Seceta a produs anul trecut pagube de aproape 80 de milioane de euro în județul Galați

0
98

Direcția pentru Agricultură Județeană Galați a anunțat că au fost depuse aproximativ 9.700 de solicitări pentru acordarea ajutorului de stat pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, soia și mazăre calamitate de seceta din 2022. În total, în județul Galați au fost peste 130.000 hectare de culturi afectate, valoarea pagubelor raportate de fermieri fiind de peste 387,51 milioane de lei, adică aproape 80 de milioane de euro, rezultă din datele provizorii centralizate de DAJ Galați. Județul Galați a fost una dintre zonele cele mai afectate din țară de seceta din 2022. Situația a fost catastrofală și la nivel național, unde la momentul respectiv se estima că 48.000 de fermieri au fost afectați, iar 1.110.000 de hectare au fost calamitate. Sumele acordate ca ajutor sunt, însă, mult sub valoarea pagubelor înregistrate. Bugetul total alocat măsurilor de sprijin a fost, la nivel național, de 300 milioane de lei, în condițiile în care numai la nivelul județului Galați valoarea pagubelor înregistrate de fermieri a fost de peste 387,51 milioane de lei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here