Şomajul la nivelul judeţului Galaţi! Ghidigeni este campioană la numărul de şomeri!

0
104

La nivelul celor 65 de localități din județul Galați – orașe și comune – primul loc în ceea ce privește numărul de șomeri aflați în evidențele ANOFM este ocupat de municipiul Galați, cu un total de 1.301 de șomeri. Urmează Tecuciul, cu 264 de șomeri, Târgu-Bujor cu 180 de șomeri, şi Bereștiul cu 145 de șomeri. În ceea ce privește mediul rural, din cele 60 de comune gălățene, 18 sar de ”ștacheta” de 150 de șomeri la nivel de localitate. Cel mai mare număr de șomeri se înregistrează în comuna Ghidigeni, cu 647 de persoane în evidențele ANOFM, și Brăhășești – cu nu mai puțin de 413 șomeri. Cu peste trei sute de șomeri înregistrați la nivel local, sunt înregistrate şi comunele Munteni (394 de șomeri), Barcea (344 de șomeri) și Drăgușeni (337 de șomeri). Într-o zonă de mijloc, cu un număr de șomeri cuprins între 200 și 300 de persoane, se află comunele Ivești (282 de șomeri), Bălășești (254 de șomeri) și Drăgănești (217 de șomeri). Comunele care au un număr de șomeri cuprins între 150 și 200 de persoane sunt: Gohor (194 șomeri), Cudalbi (188 de șomeri), Negrilești (179 de șomeri), Frumușița (178 șomeri), Valea Mărului (176 de șomeri), Matca (170 de șomeri), Vârlezi (160 de șomeri), Corni (158 de șomeri) și Pechea (150 de șomeri). Sunt și comune gălățene în care șomajul înregistrat este sub 50 de persoane, conform datelor centralizate de ANOFM: Băleni (50 de șomeri), Cuza-Vodă (48 de șomeri), Cavadinești (46 de șomeri), Cuca (29 de șomeri) și Rediu (28 de șomeri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here