Un şofer beat a condus haotic zeci de kilometri prin judeţul Galaţi!

0
341

Un alt şofer a dat alarma la 112, anunta “Adevarul de Galati”. Poliţia Oraşului Tg. Bujor, a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că pe DN 24D, pe ruta Galaţi-Cuca, circulă haotic o autoutilitară. Poliţiştii care s-au deplasat imediat în zona indicată, au identificat această autoutilitară la ieşirea din comuna Cuca spre Bârlad, oprită pe partea dreaptă a DN24D, dar cu motorul pornit, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 44 ani, din comuna Rădăşeni, judeţul Suceava. „Bărbatul a declarat faptul că a condus autoutilitara din municipiul Galaţi până în acel loc, se deplasează către municipiul Fălticeni, din judeţul Suceava şi nu a consumat băuturi alcoolice. El a fost testat alcoolscopic, iar poliţiştii au descoperit că avea o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg.Bujor, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat Ciprian Stoica, agent şef principal la IPJ Galaţi. În cauza de faţă s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here