36 la suta dintre directorii de scoli au picat la examenul de functie

0
414

Doar 64 la suta este procentul de promovare al candidatilor la concursul pentru directori si directori adjuncti de institutii de invatamant din judetul Galati. Dintre cei 266 de candidaţi ale căror dosare au fost validate pentru a putea participa la concurs, 96 nu au reuşit să obţină minimum 7,00, cât ar fi fost necesar pentru a fi consideraţi admişi. Prin urmare, procentul de promovare a probei scrise este de 64 la sută, un pic sub media naţională, care a fost de 66 la sută. Pentru că alţi 18 candidaţi au absentat, s-au retras ori şi-au amânat examenul, sunt, practic, 114 cadre didactice care nu au luat examenul, adică, 43 la sută din totalul celor înscrişi. Testul primit a fost unul standardizat, cu 50 de itemi de tip grilă, iar timpul de rezolvare a fost de 120 de minute. Rezultatul a fost primit pe loc, de fiecare candidat, la terminarea probei de către toți candidații. Contestaţiile s-au depus până duminică, 17 octombrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 20 octombrie. Între 21 octombrie şi 1 noiembrie are loc înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare. Candidaţii care s-au aflat în carantină pe 15 octombrie vor putea susţine proba scrisă pe 28 octombrie. Toţi cei care au promovat proba scrisă se vor prezenta la interviuri în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, urmând ca pe 17 decembrie să fie validate rezultatele finale. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că se va organiza un nou concurs pentru ocuparea posturilor rămase libere, imediat după terminarea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here