Am scapat ieftin! Un singur cadru medical infectat la Tecuci

0
569

In judetul Galati, 80 de cadre medicale gălăţene au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul pandemiei, iar dintre acestea, până în acest moment, 72 au fost declarate vindecate şi doar opt mai sunt internate în spitale. Cele mai multe îmbolnăviri confirmate au fost la Serviciul Judeţean de Ambulanţă unde s-au înregistrat 21 de cazuri. Alte 13 cadre medicale confirmate a avea COVID-19 au fost la Spitalul Militar, iar opt îmbolnăviri confirmate sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. La Spitalul de Boli Infecţioase au fost confirmate, până acum, trei îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale, la Spitalul de Pediatrie 2 cazuri, la Spitalul de Psihiatrie au fost patru îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale, un singur caz la Serviciul de Asistenţă Medicală, trei la Spitalul CFR şi un singur caz la Spitalul Tecuci. Un număr de 15 cadre medicale de la căminul privat pentru vârstnici „Sf. Ilie” au fost confirmate a avea COVID-19 şi, la fel, 9 cadre medicale de la căminul pentru vârstnici „Sf. Spiridon”, au boala. Faţă de ultima raportare, cea de pe data de 07 mai 2020, numărul noilor cadre medicale bolnave a crescut, până astăzi, marţi, 26 mai 2020, cu patru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here