Despagubiri pentru fermieri din cauza secetei

0
788

Fermierii vor primi despagubiri pentru recoltele de toamna afectate de seceta. Potrivit secretarului de stat gălățean din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Scarlat, fermierii afectați de secetă vor primi sprijin din partea Guvernului pentru acoperirea unei părți din sumele investite în culturile de toamnă. „Sumele calculate vor fi diferențiate în funcție de cultură, pe hectar, după cum urmează: grâu – 925 de lei, secară – 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 de lei, ovăz – 772 de lei și rapiță – 1.002 lei”, a precizat Scarlat. Dincolo de cuantumurile acestor despăgubiri pentru  suprafețele calamitate de secetă, amintim că in judetul Galați culturile însămânțate în toamnă cu grâu au fost afectate în proporție de 83 la sută, cele de orz chiar cu 85 la sută, iar rapița a fost compromisă în procent de 68 la sută. Per total, suprafețele calamitate pentru aceste culturi de toamnă se ridică la 58.500 de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here