Noile oferte ENGIE pentru gazul natural sunt de trei ori mai mari

0
541

Noile oferte pentru gazul natural făcute de Engie România, cel mai mare furnizor de gaze naturale al populației, sunt de aproape trei ori mai mari. Furnizorul de gaz natural a început să trimită noile oferte de preț pentru beneficiarii din județul Galați cărora le expiră contractele în ultima zi a lunii iunie. Astfel, prețul oferit începând cu data de 1 iulie este de aproape trei ori mai mare decât cel actual. Populație este însă la adăpost prin plafonarea prețurilor, aflată în vigoare până pe 31 martie 2023. După acea dată, nu se știe ce se va întâmpla. Noua ofertă Engie pentru acest plan tarifar, valabilă în perioada 1 iulie 2022 – 31 martie 2023, este de 0,57 lei/kWh (fără TVA), de aproape trei ori mai mare decât actualul preț de 0,21 lei/kWh (fără TVA). Mai exact, de 2,7 ori mai mare. Cu tot cu TVA, prețul pe care-l vor plăti beneficiarii planului „Engie Gas Start”, de la 1 iulie, va fi de 0,68 lei pentru fiecare kWh consumat. Scumpirea efectivă pe care o vor simți consumatorii nu va fi, însă, la fel de mare. Asta, pentru că, în perioada 1 aprilie 2022 -31 martie 2023, prețul final al gazelor naturale facturate pentru clienții casnici este plafonat la valoarea de maximum 0,31 lei/kWH, cu toate taxele incluse, conform OUG 27/2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here