Peste 300 de milioane de euro pentru DN 25! De la ieșirea din Galați până la Hanu Conachi, șoseaua va fi lărgită la 4 benzi!

0
65

Consiliul Județean Galați a lansat licitația pentru modernizarea și extinderea DN25 la patru benzi, pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Valoarea totală a investiției, care cuprinde atât lucrările, cât și partea de exproprieri, este evaluată la peste 1,52 miliarde de lei (TVA inclus).

Modernizarea și extinderea DN25 se va face pe ruta: ieșire din municipiul Galați – Movileni – Șendreni – Braniștea – Independența – Piscu – Tudor Vladimirescu – Hanu Conachi (intersecția cu DN25A). 

Costel Fotea, președintele CJ Galați, a declarat: “Este o investiție vitală pentru județul Galați, deoarece DN25 este cel mai circulat și cel mai aglomerat drum din județ, cu un trafic de aproximativ 6.000 de mașini în 24 de ore pe anumite porțiuni, din care aproape 20 la sută sunt camioane.

Este un proiect uriaș, de peste 300 de milioane de euro, extrem de complex din punct de vedere tehnic, pentru că vom moderniza toate podurile și pasajele de cale ferată de pe traseu, inclusiv podul de la Piscu. Mai mult, vor fi construite poduri și pasaje de cale ferată noi, în imediata apropiere a celor existente, pentru a putea extinde și în aceste zone drumul la patru benzi. De asemenea, pentru a reduce numărul mare de accidente de pe acest drum, vom monta, pe toți cei aproximativ 40 de kilometri, parapeți de delimitare a celor două sensuri de circulație”.

Finanțarea acestei investiții este asigurată din fonduri europene, în cadrul Programului de Transport 2021-2027. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here